Cu două brațe obosite
Si cu picioarele slabite,
Cu-o inimă ce-abia mai bate
Si doua buze ce-s uscate.
Asa-i ființa noastra-adesia.
Simtimadanc greul, furia,
Ce ne-o ofera nouă glia…
Pământ, tu semeni doar simbria!
Pe sus, pe jos, prin orce locuri,
Tranșee, Case, parcuri, blocuri
Continui si transmiti fiorii
A oboselii si a bolii
La toți ce intră-n sfera ta
Le-oferi ce ai din zestrea ta.
Si mie mi-ai dat-o cândva
Nu scapă nici unul de ea.
Ooh… oboseală, plata vieți,
Ce iti continui existența
Pentru atâția ești ca hoții
Iti simt adesia influența!
Pe-atat de mulți ai ostenit,
N-acelasi timp l-ai si oprit
Din muncă si pe cel cinstit
Multe viziuni ai năruit.
Oo te-au urmat multi muritori
Si n-au putut fi ei valori,
Nici printre îngeri, nici prin flori,
N-au fost la nimeni ajutor.
Atat de multi se simt slăbiți,
Cazuti, loviti si obositi…
Oprinduse din ce-s porniti,
Crezând ca fivor odihniti.
Ce? asteptati aici odihna?
De ce parasiti voi munca?
Slaviti pe Dumnezeu întruna!
Munciti! Ardeti! Fiți ca furtuna!
Cantatii si-nchinatii darul!
Rugativa! Ziditi altarul!
Vorbiti la oameni despre Harul
Ce iartă! căutați Calvarul!
Nu părăsiti nici cand viziunea,
Ce va trimis-o insusi cerul.
Grabiți-vă-mpliniti misiunea
Încă e timp, încă e harul!
In ceruri te vei odihni,
Aici nu este favorabil…
Fi înțelept pentru-amplini
La Domnul ce e adorabil!