De ești pustiu, ca insula în larg
Și apele din jur stârnesc fiorul
Ai căuta oriunde un catarg
Să tranversezi adâncul cu vaporul
De ești căsuța pusă pe nisip
Și nu ști când inundă valul solul
Ai căuta în lung și-n lat aripi
Ca-n clipa tragediei să-ți iei zborul
De ești copacul ce-și înalță vârful
Spre golul de albastru din etern
Ai da orce atunci când valul, vântul
Vrea să doboare-al tău frumos eden
Dar tu ești omul, opera divină
Ce-ai fost creat cu marele destin
Să locuiești în veci doar în grădină
Dar te-ai pierdut pe insula de chin
Naufragiat departe printre ape
Începi să uiți încet frumosul țărm
Ai tăi lăsând bărbia-n coada sapei
Așteaptă an de an, și-n zi și-n noapte
Sperând c-odata iar te vei intoarce
Pan nu vei fi-n veci coplesit de moarte
Să ști mereu, să ști că-n cuib acasă
Poți fi scutit de lumea furioasă
De ai căzut din barca salvatoare
Fă tot ce poti sa urci, pân nu dispare.